Dulceata de trandafiri

Dulceata de trandafiri este una din cele mai parfumate si mai ieftine dulceturi, mai ales daca ai in gradina, trandafiri din soiul potrivit. Dulceata de trandafiri este usor de facut si pastreaza tot parfumul trandafirilor. Dulceata de trandafiri este o dulceata pe placul copiilor.



Ingrediente :

1 kg zahar
750 ml apa
250g petale de trandafiri cu partile albe taiate
jumatate lingurita sare de lamaie
zeama de la 1 lamaie

Mod de preparare :

Cand se culeg petalele de la fiecare trandafir, acestea se prind toate odata in mana si li se taie partea alba deodata, inainte de a se risipi. Daca nu s-a facut aceasta la cules, petalele se asaza in manunchi, unele peste altele cu partea alba in aceeasi directie si apoi se taie;

Se pune la fiert zaharul cu apa si cu zeama de lamaie, pana ce se leaga bine.
In timpul fiertului, se strange cu lingura spuma care se formeaza, pana cand siropul se curata bine;

In timpul cat se leaga zaharul, se pune sarea de lamaie peste petalele de trandafiri si se framanta bine cu mana, pentru a inviora culoarea si pentru ca acestea sa se intareasca si sa nu se rupa la fiert;

Cand siropul s-a legat, se pun petalele de trandafir astfel pregatite si se lasa sa fiarba pana va avea culoare rosiatica si petalele vor pluti in tot siropul pana in fundul cratitei, atunci cratita se ia de pe foc;

Se pune in borcane dupa ce s-a racit bine.



Atentie, daca se fierbe prea mult, zaharul se caramelizeaza si culoarea devine galbuie;

Pentru a pune in valoare gustul si parfumul trandafirilor se adauga in timpul fierberii 1-2 cuisoare si/sau 1 bucata scortisoara, rupta in bucatele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu